Ședința Guvernului. Aviz negativ pentru inițiativa care prevede 50% de produse autohtone pe rafturile magazinelor

Ședința Guvernului. Aviz negativ pentru inițiativa care prevede 50% de produse autohtone pe rafturile magazinelor

Cabinetul de miniștri se convoacă miercuri, 8 aprilie, în ședință. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse 29 de subiecte, printre care proiectul de hotărâre cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen și cu termen redus pentru perioada aprilie – iulie 2026, modificări la Codul fiscal, la Legea cu privire la comerțul interior, Legea bugetului de stat pentru anul 2026 și multe altele.

UPDATE 11:56 Ședința s-a încheiat.

UPDATE 11:50 Ministrul Dezvoltării Economice a emis un aviz pozitiv inițiativei legislative care urmărește aplicarea taxei vamale 0% pentru anumite categorii de produse și care au anumite poziții tarifare care sunt originale exclusiv din Statele Unite ale Americii. Astfel, ministrul a declarat ca R. Moldova trebuie să negocieze inclusiv și pentru un tarif preferențial pentru exporturile din R. Moldova în SUA.

UPDATE 11:48 Ministrul Justiției a prezentat raportul Agentului guvernamental pentru anul 2025 cu privire la măsurile întreprinse în vederea executării hotărârilor și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit acestuia, raportul „evidențiază atât progrese concrete în procesul de executare al hotărârilor Curții, reflectate prin: reducerea cauzelor aflate în procedura de supraveghere avansată, creșeterea numărului de planuri de acțiuni și rapoarte de acțiuni expediate comitetului de miniștri al Consiliului Europei, creșterea numărului hotărârilor executate intergral, dar și provocările care persistă în procesul de executare integrală și cât mai rapidă a hotărârilor referitoare la R. Moldova”.

UPDATE 11:32 Ministrul a emis aviz negativ inițiativei legislative cu privire la modificarea articolului 21/15 din Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior. Proiectul de lege are drept scop susținerea producătorilor autohtoni prin instituirea obligației comercianților de a asigura expunerea pe raft a produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului. Totuși, ministrul a argumentat că introducerea unei cote obligatorii privind expunerea produselor autohtone pe raft contravine angajamentelor asumate de R. Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

UPDATE 11:30 Ministrul a emis un aviz negativ la proiectul de lege cu privire la modificarea Codului Fiscal.

UPDATE 11:28 Ministrul, la fel, a emis un aviz pozitiv la proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la condominiu, care a fost votat în prima lectură în ședința trecută a legislativului. Atunci, opoziția a propus mai multe modificări

Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii sunt o țară și o entitate culturală vastă, formată din 50 de state și un district federal. Istoria sa modernă începe cu colonizarea europeană în secolele XVI-XVII, iar națiunea și-a câștigat independența față de Marea Britanie în 1783, devenind o republică constituțională. Cultura americană, o fuziune puternică de influențe indigene, europene, africane și globale, s-a răspândit în întreaga lume prin muzică, cinema și inovație tehnologică.

R. Moldova

**Republica Moldova** este un stat suveran din Europa de Est, care și-a câștigat independența față de Uniunea Sovietică în 1991. Pe teritoriul său se află **Transnistria**, o regiune separatistă recunoscută internațional ca parte a țării, dar cu un statut politic controversat. Țara posedă o bogată moștenire culturală, inclusiv mănăstiri medievale, tradiții populare vii și situri arheologice din perioada Principatului Moldovei.

Curții Europene a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este o instanță internațională cu sediul în Strasbourg, Franța, înființată în 1959 pentru a asigura respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Ea judecă cazuri privind încălcările drepturilor omului în statele membre ale Consiliului Europei, devenind o piatră de temelie a protecției juridice a libertăților fundamentale pe continent.

Consiliului Europei

Consiliul Europei este o organizație internațională fondată în 1949, cu sediul la Strasbourg (Franța), care promovează drepturile omului, democrația și statul de drept pe întreg continentul. Spre deosebire de Uniunea Europeană, nu emite legi obligatorii, dar a creat mecanisme fundamentale precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este o organizație politică și economică de cooperare între state europene, înființată oficial prin Tratatul de la Maastricht din 1993. Ea a evoluat din comunitățile economice create după Al Doilea Război Mondial, având ca scop promovarea păcii, a valorilor democratice și a prosperității pe continent. Astăzi, cuprinde 27 de state membre și funcționează pe baza unui sistem unic de instituții supranaționale.